ANAF a pregătit un proiect de ordin privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit. Ordinul este necesar după ce anul trecut, prin legea 296, au fost introduse noi reglementări care stabilesc condiții privind constituirea, modificarea și desființarea grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și reguli privind impozitarea grupului fiscal.
Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă autorităților române să demareze un proces de consolidare fiscală durabilă, susținut de măsuri de calitate destinate diminuării deficitul bugetar și celui comercial, să reevalueze noua lege a pensiilor și să îmbunătățească guvernanța la companiile de stat, se arată în raportul elaborat de stafful FMI după discuțiile cu oficialii români din luna iunie a acestui an, document publicat vineri.
Introducerea în scurt timp a legislației referitoare la consolidarea la nivel de grup fiscal nu va aduce companiilor o simplificare în ce privește dosarul prețurilor de transfer, așa cum era de așteptat, urmând ca din contră actualele obligații să fie menținute și să fie introdus suplimentar și dosarul la nivel de grup, a declarat Andra Cașu, partener asociat, Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România.